de Dănuț CIOBANU
Spitalul Județean de Urgență Vaslui lansează, în această lună, o nouă lucrare extrem de importantă. Este vorba despre extinderea UPU, investiție care se ridică la 13,3 milioane de lei. În actualul context legat de scumpirea rapidă a materialelor de construcții, firma câștigătoare nu are o misiune ușoară. Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui predă, în această săptămână, amplasamentul către firma care și-a adjudecat contractul de extindere al Unității de Primiri Urgențe (UPU). Unitatea de sănătate va investi 13,3 milioane de lei în extinderea UPU cu un corp nou de clădire și dotarea unității cu 84 de aparate medicale.
Actualele spații ale UPU sunt insuficiente, iar prin extinderea unității cu un corp nou de clădire modernă se urmărește asigurarea confortului atât pentru personalul medical, dar mai ales pentru pacienți. Practic, investiția se va concretiza în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, dar și reducerea timpilor de așteptare a pacienților.
„După cum știți, avem în derulare mai multe investiții, pe mai multe fronturi. Investiția privind extinderea UPU este finanțată cu fonduri europene și de la Consiliul Județean Vaslui. Vor demara lucrările luna aceasta și sperăm că în acest context destul de dificil economic și al evoluției pieții de materiale de construcții, firma câștigătoare să își poată duce la final lucrarea adjudecată”, a spus Ana Rinder, directorul SJU Vaslui.
Contractul de finanțare prin POR 2014-2020 a fost semnat în luna martie 2019, iar valoarea totală a proiectului este de 13.321.989 lei, din care 6.369.179 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este începând cu data de 13 martie 2019 până la data de 31 mai 2023.
Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui. Printre beneficiari se mai numără și cele 101 persoane care lucrează la UPU, precum și paramedicii care muncesc pe autospecialele de terapie intensivă. La finalizarea investițiilor, cadrele medicale din cadrul UPU vor avea condiții adecvate de muncă. Este vorba despre asigurarea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților; supravegherea eficace a pacienților printr-un spațiu deschis de triaj; îmbunătățirea dotării cu aparatură medicală pentru diagnosticarea rapidă a pacienților, precum și asigurarea transferului cu maxima rapiditate a pacienților care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.
Nu în ultimul rând, cei 170 de aparținători ai pacienților care se prezintă, în medie, zilnic la UPU au nevoie de spații adecvate de așteptare pentru reducerea stresului cauzat de timpul prelungit de așteptare, precum și asigurarea unor condiții optime pentru a primi servicii suport de consiliere și sprijin.