Est News

Cod Galben de ninsori și intensificări ale vântului valabil pentru mai multe județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări Cod galben care vizează ninsori însemnate în zona de munte şi intensificări ale vântului în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării dar şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 aprilie, ora 11:00 – 11 aprilie, ora 9:00, la munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În sudul şi sud-estul ţării vor fi averse în general moderate cantitativ şi local se vor depăşi 15 – 20 l/mp. În Transilvania şi în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitaţii mixte.

De asemenea, până luni seara la ora 21:00, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin,
Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu,
Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Exit mobile version