Est News

Grav accident rutier pe DN 7. O persoană a murit, iar altele două sunt rănite

O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident produs în această dimineață pe DN 7, în dreptul localităţii Proeni, şi în care sunt implicate două autotrenuri, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, conform Agerpres.

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.

Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanţă SMURD. Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Exit mobile version