Est News

Sărbătoare la Deleni: Localnicii și-au aniversat singurul veteran de război rămas în viață!

Pentru comunitatea din Deleni a fost o zi specială. Localnicii, tineri și în vârstă, alături de preotul paroh, s-au întâlnit la Centrul Cultural din localitate pentru a-l sărbători pe singurul veteran de război rămas în viață, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani.
Gheorghe Pășcan a fost înconjurat de copii, care i-au recitat poezii și i-au cântat cântece patriotice, dar și de familie, cei patru copii, nepoți și strănepoți fiind martori la un eveniment unic.
Și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să participe la sărbătoarea veteranului de război, oferindu-i o plachetă de excelență, un coș cu flori, dar și o icoană, urându-i sănătate și tradiționalul ”La Mulți Ani!”.
„Este unul dintre aceia care a avut norocul să scape din ultima mare conflagrație mondială de la care se împlinesc anul acesta, peste câteva zile, 77 de ani. Numai norocul a făcut ca oamenii aceștia care au trecut prin urgia războiului să se mai afle astăzi printre noi. Trebuie să ne amintim cu toții de cei care au dat dovadă de jertfa supremă. Au fost în orice moment gata să-și jertfească viața pentru țara noastră. Toți aceștia merită cinstirea noastră, mai ales cei care încă mai sunt printre noi. De ceilalți, care ne amintim an de an, în special la 9 mai, ale căror oase au albit câmpiile, dealurile și munții patriei noastre, nu mai avem cum să-i cinstim, decât comemorându-i, amintindu-ne de faptele lor. Pentru aceste lucruri, pentru valorile pe care le-a apărat, pentru credința lui nestrămutată față de patrie, domnul Gheorghe Pășcan merită aprecierile noastre și îi urăm multă sănătate și să-i dea bunul Dumnezeu cât mai multe zile pe pământ”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Gheorghe Pășcan este un adevărat erou, care a îndurat greutăţile campaniilor din Est și din Vest și a avut zile pentru a se întoarce acasă, purtând în trup și în suflet răni grele.
A fost împușcat în zona capului chiar de ziua lui, a fost luat prizonier de război, însă a reușit să depășească toate aceste obstacole ale vieții.
”Vă mulțumesc pentru această frumoasă adunare. Să dea Dumnezeu sănătate la toată lumea, că toți au nevoie de sănătate. Am fost în război, am fost și prizonier, am fost împușcat la cap, însă m-a ajutat Dumnezeu și am scăpat. Când am fost prizonier, îmi făceam cruce cu limba, dar Dumnezeu m-a ajutat. Am dus greul până la ora actuală. De aici cum vrea Dumnezeu. N-am făcut răutăți. Am muncit prin toată țara și sunt pensionar de CFR. N-am pus niciodată mâna pe munca altuia. Am fost și în Cehoslovacia, dar și în Rusia, dar pe unde am fost nu am făcut rău. Așa am fost crescut, să nu fac rău nimănui. Dacă am primit ceva, am mulțumit de fiecare dată și am spus bogdaproste”, a spus Gheorghe Pășcan.
Șeful Centrului Militar Județean Vaslui, col.Dan Osoianu, i-a oferit veteranului aniversat o diplomă, dar și tricolorul, pe care l-a apărat cu sfințenie în al doilea război mondial.
Daruri simbolice au mai fost oferite de Primăria comunei Deleni, dar și de Asociația Veteranilor de Război ”Peneș Curcanul” Vaslui, prin col. (r) Marin Costia.
De asemenea, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a trimis o scrisoare de mulțumire și felicitare veteranului Gheorghe Pășcan..
Exit mobile version