Est News

Președintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă și premierul Belgiei au vizitat baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Președintele Klaus Iohannis, împreună cu prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă și premierul Belgiei au vizitat astăzi baza militară de la Kogălniceanu.
Klaus Iohannis: „Militarii noștri și cei din alte state membre NATO, aflați la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu umăr lângă umăr, sunt astăzi expresia concretă a hotărârii noastre de a întări în continuare descurajarea și apărarea în regiunea Mării Negre. Prin eforturi comune, contribuim la securitatea spațiului aliat, asigurăm pacea și liniștea cetățenilor noștri. Dincolo de componenta de securitate, vorbim și de o dimensiune simbolică, aceea de a proteja împreună valorile euroatlantice care definesc în mod esențial societățile noastre: democrația, drepturile omului, statul de drept și libertatea fiecărui popor de a-și decide propria soartă.”
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: „I-am salutat cu mult respect pe militarii trupelor aliate prezenți la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, care, alături de soldații români, dovedesc cât de puternică este solidaritatea membrilor NATO.
Alianța Nord-Atlantică va continua să ia toate măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea securității și apărării tuturor aliaților. Angajamentul nostru pentru a respecta prevederile articolului 5 din Tratatul de la Washington este de neclintit.
Ne bazăm pe sprijinul militarilor trupelor aliate pentru ca noua formă a Conceptului Strategic al NATO să prezinte amenințarea rusă în dimensiunea sa reală care necesită o consolidare a prezenței permanente pe flancul estic.
Împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo, am reiterat mesajul că suntem uniți pentru a proteja și apăra Alianța.”
Exit mobile version