Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: „Am început deja să punem în aplicare soluțiile de sprijin pentru economia României. În ședința de ieri am aprobat o alocare de 1,77 miliarde de lei pentru investițiile publice. Susținem, în același timp, investițiile private. În scurt timp vom aproba schema de ajutor de stat destinată stimulării investițiilor cu impact major în economie, un mecanism eficient și corelat celorlalte politici guvernamentale.
Șeful executivului a vizitat astăzi societatea Yazaki România SRL Brăila, o investiție de 50 de milioane de euro care produce cablaje pentru industria de automobile și oferă 3.600 de locuri de muncă cetățenilor din Brăila și din zonele apropiate.”
Premierul a prezentat pachetul de măsuri al guvernului, în valoare de 17,3 miliarde de lei, din care aproximativ 60% sunt fonduri direcționate pentru susținerea investițiilor, a retehnologizării industriale și deschiderea unor noi proiecte. Reprezentanții societății Yazaki au salutat lansarea pachetului de sprijin și au anunțat că pregătesc investiții importante pentru fabricile de la Brăila și Ploiești.
Compania Yazaki, producător de sisteme electrice si electronice de distribuție pentru industria de automobile, este prezentă în România din 2003 și are, la nivel național, peste 9.000 de angajați. Pe lângă fabrica de la Brăila, care produce zilnic cablaje pentru 1.200 de mașini, Yazaki mai operează în Ploiești, Caracal, Buzău, Arad și Timișoara. În decembrie anul trecut, compania a beneficiat de ajutor de stat în valoare de 15 milioane de lei pentru plata salariilor, o modalitate de compensare a pierderilor generate de pandemia COVID-19.