Est News

S-a stabilit! Festivalul de Umor „Constantin Tănase” se va desfășura în perioada 11-18 septembrie 2022

În acest an, cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului de Umor „Constantin Tănase” se va desfășura în perioada 11-18 septembrie. Dacă ne raportăm la edițiile organizate după anul 2004, când festivalul avea loc în prima săptămână completă a lunii octombrie, în acest an evenimetul va avea loc mult mai devreme. Excepția a făcut ediția din anul trecut, când din cauza pandemiei de coronavirus a fost decalată perioada în care s-a organizat evenimentul, iar numărul zilelor cu spectacole a fost redus. Finanțarea manifestării culturale este asigurată de către Consiliul Județean Vaslui și Primăria Vaslui.

Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, a spus că în acest an a fost propus un calendar de opt zile, cu spectacole în Centrul Civic și în Casa de Cultură „Constantin Tănase”. În funcție de stadiul lucrărilor de la Centrul Cultural Multifucțional „Dimitrie Cantemir” Vaslui, în luna iulie se va dacă vor fi organizate spectacole și în noua locație.

„Partea noastră, a centrului, este legată de invitarea trupelor profesioniste, concursul de interpretare pentru amatori, identitatea vizuală a festivalului. Cel puțin temele noastre în ceea ce privește selecția spectacolelor a intrat într-o linie dreaptă . Am avut o arie largă, pe care am restrâns-o la 10 propuneri, în funcție de posibilitățile tehnice pe care le oferă Casa de Cultură. Noi vom merge să vizionăm aceste spectacole și abia atunci vom putea spune că avem afișul pe care îl vom propune la această ediție. Nădăjduim că propunerile noastre de la această ediție a XXVII-a, e un număr considerabil, să creeze aceeași stare de emulație în Vaslui”, a spus Lucian Onciu.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version