Est News

Creștinii ortodocși intră astăzi în Săptămâna Patimilor

Creştinii ortodocşi intră astăzi în Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, ultima din Postul Paştelui în care la biserici se fac slujbe numite Denii pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ.  În această perioadă, fiecare zi are o semnificaţie deosebită. Tradiţiile acestei săptămâni sunt liniştea şi reculegerea, postul, curăţenia trupească şi spirituală, iertarea între oameni.

Nu se mănâncă nimic până seara

Conform rânduielilor canonice, în Săptămâna Patimilor cei care pot ajunează, adică nu mănâncă nimic până seara. În zilele din Săptămâna Mare, regulile Bisericii le impun creştinilor postul negru, abstinenţa conjugală şi rugăciunea, pentru a intra în atmosfera sărbătorilor Pascale.

Ca obiceiuri şi superstiţii, în Lunea Mare, femeile încep curăţenia de Paşte. Se scoate totul afară, se aeriseşte casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruieşte şi se spală totul. În marţea seacă, oamenii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. În anumite zone din ţară există obiceiul ca miercuri seara copiii să meargă cu colindul, la sfârşit primind ouă pentru a le roşi.

Spălarea picioarelor ucenicilor

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.

Nu e bine să dormi

Joia Mare este ziua în care se roşesc ouăle. Tot în Joia Mare se ţine post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc. Se spune că în Joia Mare nu este bine să dormi, cei care fac acest lucru vor rămâne leneşi un an întreg.

În Vinerea Mare nu este bine să se mănânce urzici sau să se gătească cu oţet. Când a fost răstignit pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet când a cerut să bea apă.  Sâmbăta mare este zi de reculegere când credincioşii se pregătesc pentru marea veghe. Seara, în bisericile ortodoxe se aprind luminile, anunţând că se apropie Învierea.

Exit mobile version