Incidentul ar fi avut loc în localitatea Petrova în perioada 13-15 aprilie, însă plângerea a fost depusă la Poliţia Sighet, duminică, 17 aprilie. Se pare că tânăra a intrat în ţară prin Vama Sighet şi a primit de la voluntarii Unicef un bilet spre Bucureşti. Cum nu avea niciun plan concret, fata a fost în final luată de preot, care primea la rândul său refugiate prin cortul Unicef, la mănăstire.
Ce spun poliţiştii
Ieri, 17 aprilie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 martie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani.
Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului.
Stareţul Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Maramureș nu este la primul scandal. În 2020, acesta era acuzat că ţinea căpriori în captivitate. Atunci, polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul infracțiunii de deținere ilegală de animale sălbatice luate din natură. Fapta este prevăzută în art. 33 alin. 1 lit. F din OUG 57/2007 și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 la 60.000 de lei.
sursă: observatornews.ro