Est News

Două licitații ratate pentru restaurarea Ansamblului „Ștefan cel Mare” de la Băcăoani. Devizul a fost actualizat cu 1,2 milioane de lei

Criza din sectorul construcțiilor afectează și implementarea proiectului „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca- Vaslui”. Proiectul a fost depus pentru finanțare de către Consiliul Raional Soroca din Republica Moldova, în calitate de aplicant și lider de parteneriat, împreună cu Județul Vaslui și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” (parteneri). Obiectivul proiectului vizează restaurarea Ansamblului monumental „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, amplasat în localitatea Băcăoani,

În data de 14 septembrie 2021 a fost demarată licitația pentru achiziție execuție lucrări, dar nu s-au depus oferte. Având în vederea creșterea continuă a prețurilor în domeniul construcțiilor, devizul general al investiției a fost actualizat, iar în data de 14 ianuarie 2022 a fost reluată licitația pentru adjudecarea lucrărilor. Însă nici la a doua licitație nu s-au depus oferte.

În consecință, proiectantul a motivat necesitatea unei noi majorări a devizului prin invocarea următoarelor aspecte: creșterea costului materialelor de construcții, a energiei și combustibilului, precum și creșterea cursului valutar, transmițând un nou deviz actualizat.

Astfel, de la valoarea totală a investiției 1.416.450,202 lei (inclusiv TVA), după actualizarea devizului în luna aprilie 2022, valoarea totală a investiției este în suma de 2.650.237,718 lei (inclusiv TVA), rezultând un impact de 1.233.787,516 lei (inclusiv TVA) ce va fi asigurată din bugetul Județului Vaslui în anii 2022-2023.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni începând cu data semnării contractului de finanțare (31.03.2021). Această durată poate fi prelungită, cu acordul finanțatorului, cel mult până la data de 31.12.2023.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version