Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba devizul general actualizat și devizul general pentru lucrările rest de executat aferenți proiectului „Reparații capitale și refuncționalizare Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional”. Decizia survine în contextul creșterii prețului materialelor de construcții și necesității asigurării realizării investițiilor în condiții de eficiență, eficacitate și egalitate de tratament.
Potrivit legislației aprobate de Guvernul României, lucrările aflate în derulare se ajustează pentru a ţine seama de orice creştere sau diminuare a costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractelor. Prin urmare, majorările se vor suporta din bugetul de stat, contribuția de la bugetul local rămânând de 746.725,335 lei, inclusiv TVA.
În prezent, la obiectivul de investiții se lucrează pe toate fronturile, iar ritmul de lucru este satisfăcător.
„Lucrăm intens la acest obiectiv de investiții. Sunt bucuros să spun acest lucru, după atâția ani în care am încercat să rezolvăm această problemă. Faptul că am scos proiectul la licitație pe mai multe loturi, iar ministerul a fost alături de noi în ceea ce privește actualizarea prețurilor, lucrurile încep să capete contur”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.
La finalul anului 2020, a fost reziliat contractul cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău, care executa lucrările la Centrul Cultural Județean Vaslui. Criza economică provocată de pandemia de COVID-19, dar și lipsa de forțe de muncă au condus la decalarea repetată de termenelor de finalizare a investiției. Pentru a putea finaliza proiectul, CJ-ul a apelat la soluția extremă și a decis rezilierea contractului de execuție.
Finanţarea investiţiei se face din bugetul local al judeţului Vaslui şi din bugetul de stat: bugetul de stat 20.507.091 lei; bugetul local: 474.049 lei.
(Dănuț CIOBANU)