Est News

Băut la volan și cu dreptul de a conduce vehicule suspendat! Poliția Rurală Iana l-a reținut pe tânărul de 33 de ani

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat de 33 de ani, din localitatea Ruși, comuna Puiești, județul Vaslui, care conducea un autovehicul având dreptul de a conduce vehicule suspendat și în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În data de 24 aprilie 2022, ora 23.10, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal DC 93, între localitățile Iezer și Puiești, comuna Puiești, județul Vaslui, au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în străinatate (Germania), condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către Secției 8 Poliție Rurală Iana, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Exit mobile version