12 familii din Râmnicu Vâlcea au fost la un pas de moarte după ce la mansarda unui bloc s-a produs un incendiu, iar focul s-a extins rapid. Salvatorii au intervenit cu 6 autospeciale de stingere dar şi cu două autoplatforme de lucru la înălțime.
Intervenţia a fost una dificilă, din cauza acoperişului din tablă care bloca accesul în zona focarelor. În cele din urmă, acesta a fost dat jos. În sprijinul pompierilor au sosit şi colegi din judeţele învecinate. Nu au existat victime, locatarii ieşind pe cont propriu.
Proprietarii apartamentelor nu aveau asigurare. De fapt, apartamentele de la mansardă nici măcar nu era intabulate. Autorităţile fac acum cercetări pentru a stabili cauza incendiului.
sursă: observatornews.ro