Est News

Bătaie în ziua de Paște! Polițiștii din Negrești au reținut trei tineri violenți

Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reţinut trei tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au documentat și probat activitatea infracțională a celor trei tineri, cu vârste între 17 și 19 ani, fapte săvârșite în noaptea de 25/26 aprilie 2022, în comuna Vulturești, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 25/26 aprilie 2022, la ora 04:00, în localitatea/comuna Vulturești, pe drumul național DN 15D, pe fondul unui conflict spontan, ce a avut loc într-un local din apropiere, și al consumului de alcool, trei tineri din Buhăiești, comuna Vulturești, ar fi fost agresați de către cei trei tineri cercetați.

Ca urmare a agresiunilor, două dintre victime ar fi suferit vătămări corporale ce vor necesita 40-45 de zile (tânărul de 26 de ani găsit inconștient), respectiv 1-2 zile (un tânăr de 23 de ani) de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În aceeași zi, 26 aprilie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cei trei tineri măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

În data de 27 aprilie 2022, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În aceeași cauză penală, un minor de 15 ani, din Negrești, este cercetat în stare de libertate. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale..

 

Exit mobile version