Agenția pentru Protecția Mediului Iași coordonează la nivelul județului nostru campania națională “Curățăm România!” (4 aprilie – 4 mai 2022), campanie despre cantitățile foarte mari de deșeuri abandonate ilegal pe tot cuprinsul țării și despre necesitatea de a acționa. În primele 3 săptămâni ale campaniei, în jud. Iași s-au colectat 230 tone de deșeuri abandonate în Natură prin acțiunile realizate de primării, Direcția Silvică Iași, Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași (Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad), Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani (Administrația Bazinală de Apă Siret), cu sprijinul Instituției Prefectului, Consiliului Județean, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), SC Salubris și SC Girexim.
În paralel cu ecologizările, am desfășurat acțiuni educative în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Iași despre necesitatea reducerii deșeurilor pe care le generăm și importanța colectării separate la sursă a celor ce nu pot fi prevenite. Prin aceste activități, dorim ca cetățenii să cunoască și să înțeleagă regulile ce trebuie respectate pentru păstrarea integrității mediului, a propriei sănătăți și pentru creșterea calității vieții.
Până în acest moment, s-au realizat 214 de acțiuni de ecologizare din cele 300 anunțate, acțiuni ce au implicat peste 6300 de participanți. 88% dintre primăriile din județul Iași s-au implicat în campanie. Sperăm ca până la final să se mobilizeze și să se implice în acţiuni de ecologizare toate primăriile din județ, cu atât mai mult cu cât o parte din cheltuieli pot fi decontate prin Administrația Fondului pentru Mediu: https://afm.ro/curatam_romania.php. La sfârșitul campaniei, Comisariatul Județean Iași al Gărzii Naționale de Mediu va verifica starea de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale.
După vacanța de primăvară a elevilor vom relua dialogurile verzi în mediul școlar ce vor dura până pe 5 Iunie Ziua Mondială a Mediului.
În urma sortării celor 230 de tone de deșeuri depozitate ilegal și colectate cu ocazia campaniei, cele mai mari cantități au fost de plastic, urmate de sticlă, deșeuri electrice, deșeuri din demolări, anvelope uzate și metal. Fracțiile reciclabile au fost predate spre reciclare agenților economici autorizați. Așadar, deșeurile abandonate în Natură nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci și o pierdere economică. În același timp, odată ajunse în natură deșeurile se pot degrada, contamina și necesită tratare suplimentară pentru a putea fi reciclate sau devin nereciclabile. Însă, cel mai important este faptul că prevenind generarea deșeurilor scăpăm de grija acestora! Chiar dacă o societate Zero Deșeuri este greu de realizat, cu cât avem de a face cu mai puține deșeuri, cu atât scade presiunea asupra mediului și a economiei. Vă invităm deci pe cât mai mulţi să vă alăturați acestei campanii! Doar prin acțiune și printr-un efort comun vom conștientiza că deșeurile trebuie prevenite, iar cele ce nu le putem evita trebuie colectate selectiv, depuse în locurile special amenajate de unde sunt preluate şi tratate/reciclate în mod corespunzător de operatori autorizaţi.
Cei interesați să participe la ecologizarea zonelor de depozitare ilegală, sunt invitați să consulte calendarul de acțiuni propuse la nivelul județului Iași și să contacteze primăria de interes! Link: http://apmis-old.anpm.ro/docfiles/view/224126 .
Informații suplimentare:
Campania națională “Curățăm România!”, desfășurată sub sloganul “Vrem o țără fără deșeuri abandonate!”, se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 și implică participarea activă a tuturor instituțiilor din subordinea ori coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților județene (Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar), precum și a voluntarilor și ONG-urilor.
Prin campanie se dorește schimbarea percepției și atitudinii factorilor de răspundere, a instituțiilor și a cetățenilor din comunități cu privire la poluarea produsă de deșeuri și necesitatea colectării selective a acestora într-un mod corect și prietenos cu mediul.
Astfel de acțiuni au nevoie să fie susținute de un cadrul legal propice. Prin urmare, executivul a aprobat în ședința de Guvern de pe 6 aprilie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o ordonanță de urgență privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor. Una dintre principalele prevederi ale actului normative se referă la incriminarea unor fapte cu impact semnificativ asupra mediului și sănătății populației. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 7 aprilie 2022, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani. În plus, a fost definită în lege acțiunea de abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice cât și juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acțiuni.
Pagina de Facebook a campaniei naționale “Curățăm România”: https://www.facebook.com/curatamRO