Est News

Încasări record la bugetul municipiului Vaslui! Veniturile din taxe și impozite locale au fost realizate într-un procent de 170%

La data de 31 martie 2022, veniturile la bugetul local al municipiului Vaslui au fost realizate într-un procent de 108,87%. Cel mai mare procent de realizare al veniturilor de 170,34% a fost înregistrat la capitolul taxe și impozite locale. Astfel, la prevederi bugetare definitive de 10.900.000 de lei, au fost realizate încasări de 18.567.034 lei.

În ceea ce privește taxele și impozitele locale, în anul 2022 se previzionează încasarea sumei de 36,8 milioane de lei, procentul în total venituri fiind de 14,21%. Anul trecut, gradul de realizare al veniturilor din taxe și impozite a fost de 99,39%, ceea ce înseamnă încasări realizate de 36,2 milioane de lei.

În prima jumătate a anului trecut, Consiliul Local Vaslui a aprobat o hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pentru anul 2022. Astfel, impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale pe anul 2022 se indexează cu rata inflației de 2,6%. Și în anul curent, contribuabilii persoane fizice și juridice primesc o serie de bonificații financiare: în cazul impozitului/taxei pe clădiri la 10%; în cazul impozitului/taxei pe teren la 10%; în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10%.

Bugetul local pe 2022 are prevăzută la venituri este suma de 259 milioane de lei, iar la cheltuieli suma de 324 milioane de lei, deficitul bugetar situându-se la suma de 60 milioane de lei.

„Avem sume importante pentru transporturi, domeniul educației etc. Fondurile europene își vor pune amprenta pe dezvoltarea municipiului Vaslui. În acest an avem cel mai mare program de investiții din toate bugetele din ultimii ani. Dacă anul acesta avem 170 de milioane de lei pentru investiții, la anul suma va crește la 200 milioane de lei”, a precizat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

Exit mobile version