Declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru: „Guvernul României salută anunțul Guvernului Japoniei, din 28 aprilie a.c., privitor la efectuarea, în perioada următoare, a unei serii de transporturi cu ajutoare umanitare destinate persoanelor afectate de conflictul din Ucraina, utilizând aeroporturi din țări învecinate, inclusiv România.
Decizia autorităților de la Tokyo evidențiază, o dată în plus, convergența de poziții și abordări asumate de țările noastre în raport cu situația din Ucraina, în mod particular atașamentul profund al României și Japoniei față de valori esențiale, precum solidaritatea umană și dorința de a-i sprijini pe cei aflați în nevoie, ca urmare a agresiunii externe căreia civilii ucraineni i-au căzut victime.
Remarcăm și exprimăm mulțumirile Guvernului României pentru alocarea unei părți din asistența umanitară către sprijinirea cetățenilor ucraineni care au căutat protecție și refugiu pe teritoriul României.
Transporturile umanitare, realizate de către Japonia, la cererea și în colaborare cu Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), dovedesc atât coordonarea strânsă și eficientă existentă între autoritățile române și cele nipone, subsumată parteneriatului bilateral, care se află, în prezent, într-un punct de vârf, cât și foarte buna interacțiune cu agențiile specializate ale ONU, care sunt implicate în gestionarea crizei umanitare profunde generate de războiul din Ucraina”.