Un pacient oncologic, internat la spitalul Gavril Curteanu din Oradea și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la etajul patru al clădirii. Tragedia s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 05:00. Victima este un bărbat în vârstă de 58 de ani, care era în fază terminală a bolii. În momentul în care a decis să se sinucidă, el se afla singur în salon şi s-a aruncat de la fereastră. În urma impactului cu solul bărbatul a decedat, scrie Bihoreanul.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, a declarat vineri că, în urma verificărilor declanşate de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea, nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracţiuni.
„Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a explicat comisarul-şef Fărcuţa.
sursă: observatornews.ro