Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Italiană au inaugurat ieri, 1 mai, în prezența prefectului de Suceava, un hub umanitar care va facilita ajutorarea cetățenilor ucraineni.
Baza operațională româno-italiană a fost construită de Crucea Roșie Italiană și este formată din 5 corturi cu un spațiu de depozitare de 1000 de metri pătrați ce permite stocarea a 700 de paleti cu materiale umanitare în greutate de peste 500 de tone. În cadrul acesteia se vor gestiona activitățile logistice privind operationalizarea transporturilor umanitare către Ucraina.
Panglica de inaugrare a hub-ului umanitar a fost tăiată de dl. Alessandro Brunialti, delegat național pentru operațiuni de la Crucea Roșie Italiană, dl. Marius Ion, director de logistică și achiziții în cadrul Crucii Roșii Române și dl. Gheorghe-Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.
Baza operaţională a Crucii Roşii va facilita atât transporturile în Ucraina organizate de Crucea Roşie Italiană şi Crucea Roşie Română, cât şi transporturile organizate de alte societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ce vor dori să ajute poporul ucrainean.
De la declanşarea conflictului armat din Ucraina, Crucea Roşie Română şi Crucea Roşie Italiană s-au implicat constant în ajutorarea populaţiei civile vulnerabile.