Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, își continuă creșterea, atingând astăzi nivelul de 5,01%. Vineri se situa la 4,95%, iar în urmă cu o săptămână urcase la 4,76%. Este cea mai mare valoare din ultimii 9 ani – ROBOR la 3 luni ajunsese la 5,03% pe 3 aprilie 2013.
Și ROBOR la șase luni a urcat la valoarea de 5,13%, față de 5,04% vineri.
Pe 5 aprilie, BNR a decis a treia majorare în acest an a dobânzii de referință, până la 3% pe an. Următoarea ședință de politică monetară va avea loc pe 10 mai.