Est News

Proiectul de apă și canal din municipiul Vaslui, blocat de criza prețurilor! Există riscul ca firma din Timișoara să părăsească șantierul

de Dănuț CIOBANU 

Criza prețurilor afectează sever proiectul de reabilitare a sistemului de apă și canal din municipiul Vaslui. Constructorul nu vrea să mai termine lucrările, din cauză că nu mai rezistă din punct de vedere financiar. De altfel, constructorul a anunțat că nu mai asfaltează zonele în care a intervenit, pentru că bitumul s-a scumpit de trei ori. În prezent, reprezentanții SC aquavas vaslui negociază la Ministerul Fondurilor Europene o prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor.

Până la această dată, proiectul de apă și canal din municipiul Vaslui este realizat în proporție de 85%, iar decontările făcute către constructor sunt într-un procent de 75%. Cum termenul de finalizare al lucrărilor este luna mai 2022, conducerea SC Aquavas Vaslui are discuții la Ministerul Fondurilor Europene, pentru ca să se obțină o nouă prelungire pentru mai multe luni. În caz contrar, după data de 22 mai 2022, firma care realizează proiectul va intra în penalizări pentru neîncadrarea în graficul de lucru.

„Nu este doar o problemă în municipiul Vaslui privind timpul de execuție al lucrărilor. Aceștia sunt constructorii. La Bârlad proiectul este realizat doar într-un procent de 10%, după ce au fost organizate mai multe licitații. La Negrești e la fel. Lipsește forța de muncă calificată. A venit pandemia, apoi situația prețurilor. Noi suntem deja în probleme mari cu constructorul care vrea să plece. Nu vrea să termine lucrările pentru că nu rezistă prețurilor licitate, iar nimeni nu poate să dea un leu în plus față de ce s-a licitat”, a spus Ticu Bahnariu directorul SC Aquavas – Sucursala Vaslui.

În cursul lunii septembrie 2018, SC Aquavas a semnat cu SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara contractul de execuție lucrări ”Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Vaslui”. În total, investiițiile din municipiul Vaslui se ridică la suma de 74 milioane de lei fără TVA. În data de 18 aprilie 2019, SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara a început lucrările din cadrul proiectului în zonele Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc.

„Avem notificări din partea constructorului că nu mai face nicio asfaltare, pentru că s-a scumpit de trei ori prețul la asfalt. Nu mai aafaltează! Nu știm cât mai durează proiectul. Să avem răspunsul din partea Ministerului Fondurilor Europene și a constructorului cu aceste diferențe de preț. În anul 2018 au fost licitate niște prețuri, iar în 2022 sunt alte prețuri. Prețurile au luat-o razna, constructorul nu mai face față din punct de vedere financiar”, a mai spus Ticu Bahnariu.

La nivelul municipiului Vaslui, lucrările din cadrul proiectului constau în extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă pe o lungime de 65 kilometri și extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare pe 72 kilometri. Pe lângă orașul Vaslui, lucrările la sistemul de apă și canal vizează și suburbiile Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc.

 

Exit mobile version