Est News

4 Mai – Ziua Internațională a Pompierilor

În fiecare an, pe 4 mai, îi sărbătorim pe aceia dintre noi care, în fiecare secundă a existenței lor, cu mult curaj și mai ales devotament au ales să facă ceva nobil din meseria pe care o practică.
Încă de la început, fie că vorbim de pompierul care intervine la stingerea incendiilor, de pompierul paramedic, pompierul descarcerator, cel care asanează muniție neexplodată, scafandrul de intervenție, alpinistul de intervenție, pompierul specializat în căutare-salvare, voluntar, acest salvator universal, este acela dintre noi care va fugi către acel loc de unde toată lumea fuge.
Ii vedem în fiecare clipă în tumultul vieții cotidiene alergând cu autospecialele lor mari și roșii, sau cu ambulanțele SMURD, ori pe două roți, în elicoptere, avioane, în încercarea de a mai salva o viață, sau bunurile noastre.
Suntem convinși că v-ați dat seama că astăzi îi sărbătorim pe salvatorii noștri, pe pompierii din întreaga lume.
Vă mulțumim, dragi colegi salvatori, pentru tot ce faceți pentru noi și ne înclinăm în fața voastră cu respect și admirație.
La mulți ani!
Exit mobile version