Cei aproximativ 1.800 de copii ucraineni care s-au înscris în unitățile de învățământ românești reprezintă doar 5% din totalul de aproape 40.000 care s-au refugiat în România, atrage atenția organizația World Vision, într-un comunicat de presă. Aceasta anunță că deschide, la București, un spațiu unde copiii ucraineni să poată să continue școala și să participe la activități de educație non-formală, unde va fi oferită și consiliere psihologică pentru părinți.
Spațiul, numit “Happy Bubble”, e amenajat pe Aleea Valea Boteni nr. 7, în Sectorul 6 din Capitală. În cadrul acestui “Bubble” vor oferi servicii profesori, asistenți sociali, asistenți medicali și psihologi,
Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată în comunicat: „Facem apel către toți adulții ucraineni care pot oferi servicii de sprijin copiilor ucraineni, inclusiv pentru traducere, să ia legătura cu organizația noastră întrucât acest spațiu pentru copiii și părinții ucraineni este doar unul dintre cele pe care le vom deschide în mai multe sectoare din Capitală în viitorul apropiat”.
sursă: edupedu.ro