Est News

Ziua de 9 Mai, celebrată la Vaslui printr-un ceremonial militar-religios

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședintele Ciprian Trifan au participat astăzi la o ceremonie militar-religioasă, ce a avut loc la Monumentul Independenței din municipiul Vaslui.
9 Mai are o triplă semnificație pentru români: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.
„Astăzi, în mod simbolic, ne-am adunat aici, ca în fiecare an, pentru a aduce un omagiu acelora care și-au jertfit viața și care au luptat pentru ca România să fie independentă, să devină un stat cu un statut bine definit în rândul națiunilor europene. Oamenii aceia ale căror oseminte au albit dealurile, câmpiile și munții țării noastre se odihnesc astăzi și de acolo de unde sunt poate că văd ceea ce s-a întâmplat în lumea aceasta, la care au fost părtași și ei, în cei 77 de ani care au trecut de la încheierea păcii de la Postdam, adică sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Este momentul ca, în fiecare an, să ne amintim cu pioșenie de cei care s-au jertfit pentru patria noastră, să le aducem un omagiu, iar celor vii și trăitori în aceste timpuri să le urmăm multă sănătate și împliniri!”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional al României și al Uniunii Europene, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depunerea unei coroane la Monumentul Independenței și defilarea gărzii de onoare.
Exit mobile version