Est News

Linked Culture 2022 aduce în discuție bune practici pentru turismul cultural și patrimoniul din România, în contextul TM2023

Cea de-a VI-a ediție a conferinței de Management și Marketing cultural: Linked Culture, va avea loc la Timișoara, în perioada 26 – 28 mai 2022 se va desfășura fizic, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș și la Faber.community,  în sesiuni de dezbatere și masterclass. Toată seria de evenimente va putea fi vizionată și live, online, pe pagina de Facebook BMagency.

 

Linked Culture se concentrează pe latura aplicată a întregului spectru de practici culturale și artistice (management, marketing, relații publice, fundraising, producție, publishing, afiliere la rețele naționale și internaționale) iar programul ediției de anul acesta este coagulat sub umbrela Turism și Patrimoniu. Tematica aleasă vine în urma celor doi ani de pandemie, în care turismul intern s-a dezvoltat și a pus pe hartă locuri autentice și mai puțin cunoscute și noi epicentre ale patrimoniului material și imaterial au fost descoperite.

 

Linked Culture: Turism și Patrimoniu își propune să aducă în discuții bune practici sustenabile de promovare și de integrare a patrimoniului și de creare de experiențe de turism cultural, atât pentru amatorii din România, cât și pentru turiștii de incoming, în contextul programului TM2023.

 

Viitoare Capitală Europeană a Culturii, Timișoara este alegerea firească pentru a găzdui operatori și instituții culturale relevante pentru domeniul patrimoniului material și imaterial, operatori turistici, asociații profesionale și sectorul non-profit, ce vor dezbate care sunt căile optime pentru pentru promovarea și integrarea patrimoniului material și imaterial al Timișoarei și Regiunii Vest. Astfel administrația publică, instituțiile de cultură și operatorii privați se vor întâlni din nou față în față pentru a găsi cele mai bune soluții de implementare ale programelor culturale și turistice pentru 2023.

 

„Avem nevoie de o discuție onestă și curioasă despre turism cultural mai ales pentru că pandemia ne-a crescut pofta de plimbat prin țară și / sau la un zbor distanță. Pentru că un concert, festival sau chiar o sticlă de vin pot fi pretexte suficiente pentru făcut bagajele.” – Oltea Zambori, organizator, BMagency.

 

„În același timp, nu mai departe de mâine, Timișoara 2023 ne va da o unitate de măsură nouă pentru succesul turismul cultural, fie el intern sau de incoming. Haideți să vedem împreună ce și cum măsurăm. Linked Culture este platforma care aduce la un loc acele sectoare culturale, instituții și stakeholderi care au know-how-ul și experiența relevante pentru a face TM2023 o destinație memorabilă pentru turiștii culturali” – Vlad Tăușance, curator conferință.

 

Programul conferinței:

 

26 mai (Sala Multifuncțională a CJT)

27 mai (Sala Multifuncțională a CJT)

 

28 mai (Faber.community)

 

Evenimentul va avea un format hibrid, online și offline. Mai multe detalii se găsesc pe www.bmagency.ro/linked-culture și pe pagina de Facebook.

 

Linked Culture este organizat de BMagency și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

 

Parteneri strategici: Consiliul Județean Timiș, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Complexul Muzeal Astra Sibiu, ambasada.

 

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio Timișoara, Zile și Nopți, life.ro, IQads, Spotmedia, Cărturești, Liternet, The Institute, Propagarta, Știri de Timișoara, Prwave.

 

Exit mobile version