„Facem demersuri pentru completarea şi dezvoltarea tuturor nivelurilor din învăţământul preuniversitar. Avem grădiniță, școală primară, gimnaziu, am depus dosarul la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) în vederea autorizării studiilor de liceu, cu două profiluri teoretice: real și umanist. Continuăm cu câte două clase la fiecare an de studiu, ne adaptăm cerinţelor prezente, dar şi viitoare. În demersul nostru, suntem încurajaţi de reacţiile și dorințele elevilor, dar şi ale părinţilor, de numărul mare de solicitări, de rezultatele de până acum, de valoarea şi ataşamentul cadrelor didactice, cărora le suntem recunoscători”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Informații despre criteriile și conținutul dosarului de înscriere pot fi obținute la sediul Școlii Gimnaziale „Junior”, str. Păcurari nr. 9, tel. 0232/211.261 sau accesând linkul de aici.