- Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activitățile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migrația ilegală;
- Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului;
- În rețea au activat peste 250 de traficanți, originari din Serbia, Ucraina, Estonia, Lituania, Turcia, România și din alte state, majoritatea fiind călăuze care conduceau autovehicule prin zone prestabilite;
- În mai puţin de un şi jumătate, gruparea a traficat peste 36.000 de migranți ilegali pe ruta Ungaria-Austria, respectiv Ungaria- Slovacia-Cehia-Austria;
- Câștigurile rezultate din traficul de migranți depășesc 150.000.000 de euro, costul unui transfer fiind, în medie, de peste 4.000 euro per migrant;
- La percheziţia efectuată de poliţiştii de frontieră în Sighet, la unul dintre membrii români ai grupării, au fost identificate 27 de autoturisme posibil folosite la transportul migranților pe teritoriul Ungariei și Austriei.
La data de 12.05.2022, în prezența Ambasadorului României la Viena și a echipei operative a Poliţiei de Frontieră Române, ministrul federal de interne Gerhard Karner a prezentat rezultatele obţinute în destructurarea unei importante reţele de trafic de migranţi coordonată de un cetăţean român şi a mulţumit autorităţilor române pentru profesionalismul manifestat în documentarea acestui caz.
Implicarea poliţiştilor de frontieră români a început în luna iulie 2021, când, la nivelul Poliţiei de Frontieră Maramureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de frontieră s-a stabilit că, mai mulți cetățeni români, desfășoară activități de călăuzire, transport și adăpostire de migranți de origine afro-asiatica pe teritoriul statelor Ungaria și Austria.
Având în vedere că persoanele implicate coordonau întreaga activitate infracțională de pe teritoriul Austriei, aspectele rezultate în documentarea dosarului penal au fost transmise autorităților competente din Austria prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) și Biroului Atașatului de Interne.
În urma activităților desfășurate în cooperare cu polițiștii austrieci au fost identificate ca făcând parte din grupare, mai multe persoane din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia, Estonia, Lituania, Turcia și alte state.
Gruparea era coordonată de un cetăţean român, de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului și urmărit internațional cu mandat de arestare preventivă în 3 state, respectiv România, Ungaria şi Austria pentru trafic de migranţi.
Autorităţile austriece au stabilit că, în rețea, au activat peste 250 de traficanți, majoritatea călăuze, conducând autovehicule prin zone prestabilite. Numai în Austria au fost reținuți peste 90 de membri ai grupării, într-o cooperare între structuri de poliție ale landurilor Austria Inferioară și Burgenland și autoritățile române, cehe și ungare.
În urma probatoriului administrat, autoritățile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv faţă de cetățeni români.
Astfel, la 04.05.2022, suspectul principal și coordonatorul grupării a fost reținut la Florești, județul Cluj, de către poliţişti din cadrul Poliției Române.
În data de 06.05.2022 a fost depistat de către polițiștii de frontieră pe raza localității Sighetu Marmației un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate un număr de 27 autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranților pe teritoriul statelor Ungaria și Austria.
Autorităţile austriece au informat că membrii grupării au transferat, în cursul anului 2021 și la începutul anului 2022, peste 36.000 de migranți ilegali pe ruta Ungaria-Austria, respectiv Ungaria-Slovacia-Cehia-Austria.