Est News

Vasluienii trebuie să facă față scumpirilor cu cele mai mici lefuri din România. Câştigul salarial mediu net este de numai 2.864 de lei

Vasluienii încasează un câştigul salarial mediu net de 2.864 lei, care este cu circa 23% mai mic decât media națională. În luna februarie 2022, peste medie s-a câştigat în servicii (3.190 lei), iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii cu 2.256 lei şi din agricultură, silvicultură şi piscicultură cu 2.931 lei. În judeţul Vaslui sunt activi 56.629 de salariaţi.

În paralel, rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, față de aprilie 2021, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%. Cele mai mari scumpiri la alimente s-au înregistrat la cartofi (peste 40%), iar la energie, gazele aproape și-au dublat prețul (85%).

Din nefericire, vasluienii vor încasa în continuare printre cele mai mici salarii din România. Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind proiecţia principalilor indicatori  economico-sociali în profil teritorial 2021 – 2025, la sfârșitul acestui an, câștigul salarial mediu net din județul Vaslui va fi de 3.138 lei/salariat. Spre comparație, la sfârșitul anului curent, în județul Cluj câștigul salarial net va fi de 4.460 lei/salariat; Timiș – 4.173 lei/salariat; București – 5.171 lei/salariat.

Nici peste trei ani situația nu se va schimba radicat, când câștigul salarial mediu net din județul Vaslui va fi de 3.960 lei/salariat. În același an, în județele din Regiunea Nord-Est situația va fi următoare: Bacău – 4.141 lei/salariat; Botoșani – 3.909 lei/salariat; Iași – 4.937 lei/salariat; Neamț – 3.859 lei/salariat; Suceava – 3.908 lei/salariat.

În zonele dezvoltate economic, în anul 2025 va fi următorul câștig salarial mediu net: București – 6.444 lei/salariat; Cluj – 5.681 lei/salariat; Timiș – 5.299 lei/salariat.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

Exit mobile version