Est News

Lăsat fără carnet și cu o amendă grasă! Șoferul de pe cursa Băcești-Vaslui și retur conducea beat autobuzul plin cu pasageri

În ziua de 16 mai 2022, în intervalul orar 06:00 – 09:00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și a verificării legalității transportului rutier public de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri și cei de la structurile de ordine publică au verificat peste 105 de vehicule, legitimat peste 115 persoane și testat alcoolscopic peste 105 de conducători auto.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 28 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 lei, 22 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 6 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost depășirea limitei legale de viteză (2) și conducerea sub influența alcoolului (1), certificatele fiind reținute pentru deficiențe tehnice constatate (2) și lipsă ITP (1).

În data de 16 mai 2022, ora 06:50, polițiști Serviciului Rutier Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Călugăreni din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autobuz (în care se aflau 25 de pasageri) înmatriculat în județul Vaslui, ce efectua curse de transport public (persoane), pe ruta Băcești – Vaslui (și retur), condus de către un bărbat de 33 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) cu o amendă de 2.900 lei. Complementar, conducătorului auto i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

 

Exit mobile version