Est News

România a înregistrat o creștere economică de 5,2%

În ciuda inflației ridicate (cu care se corectează creșterea economică) România a înregistrat o creștere economică puternică în primul trimestru din 2022, potrivit Institutului Național de Statistică (INSSE). Însă această creștere este explicată parțial de corecțiile de date făcute de INSSE pentru anul 2021, dar și pentru anul 2020.

Astfel, pentru trimestrul I din 2021, cu care se compară actualele date, INSSE a diminuat creșterea lunară anunțată inițial de +2% la doar +1,1%, în timp ce pe trimestrele III și IV din 2021 INSSE a schimbat evoluția lunară de la +0,1% la -2,9%, și, respectiv, de la -0,5% la +1%. O corecție atât de mare implică o creștere a PIB T1 din 2022 de cel puțin +1,5% numai din schimbarea bazei de raportare (PIB pe T4 din 2021).

De altfel, toate aceste corecții schimbă baza de raportare a datelor economice din 2022. În comunicatul publicat marți dimineață, INSSE explică faptul că a schimbat “modelul aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială”, iar seriile de date ajustate sezonier au fost recalculate.
Exit mobile version