Astăzi a debutat în municipiul Vaslui cea de-a VI-a ediție a „Serbării Florilor”, eveniment care se va desfășura până duminică, 22 mai. Manifestarea devenită deja tradiție în Vaslui adună în număr mare, producători locali, dar și din toate colțurile țării. Cu această ocazie, Primăria Vaslui a transmis mai multe mesaje vasluienilor:
„Vă plac aranjamentele florale? Ați vrea să învățați de la profesioniști această artă? Specialiștii Grădinii botanice din Iași vă oferă gratuit această posibilitate, în cadrul atelierului demonstrativ! Vineri, sâmbătă și duminică, 3 zile în care vă stau la dispoziție în Spațiul expozițional găzduit de Casa de Cultură!”, se arată într-un mesaj.
„Expozanții și comercianții sunt deja pe drum spre municipiul Vaslui, iar odată ajunși își vor prelua spațiile date în folosință și vor începe amenajarea lor pentru ca din data de 20 mai, de la ora 09.00, totul să fie gata pentru explozia de culori. Ne vedem în Centrul Civic!”, se arată într-un al mesaj.
Publicul va putea admira și cumpăra o gamă mare de specii de plante precum Crini Imperiali, Cale, Oleandru sau Diphaldenia. De asemenea, va putea achiziționa mobilier de grădină, sisteme de irigație automatizate, conectate chiar și la smartphone, precum și utilaje și unelte de grădinărit. La eveniment sunt prezente șase instituții expoziționale și 33 de participanți din țară și din Republica Moldova.
De asemenea, Grădina Botanică „Anastaie Fătu” din Iași va desfășura și un atelier de lucru demonstrativ, în care vor fi prezentate tehnici de realizare a aranjamentelor florale, buchete pentru diferite evenimente, compoziții vegetale specifice unor tipuri de expoziții și festivaluri florale.