Est News

Au început înscrierile la cele 11 școli de vară pentru elevi organizate de UAIC prin proiectul ROSE

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 11-24 iulie 2022, 11 școli de vară gratuite dedicate elevilor de liceu, finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială). 

Elevii care studiază la unul dintre liceele eligibile în cadrul Proiectului ROSE se pot înscrie, până la data de 2 iunie 2022, la una dintre următoarele școli de vară:

 

Școlile de vară, care se vor desfășura simultan, în campusul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, au ca scop organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar. 

Elevii vor beneficia de cazare și masă pe toată perioada programului. De asemenea, vor fi asigurate cheltuielile de deplasare (dus – întors), iar fiecare participant va primi un kit de instruire cu diverse resurse educaționale utile pentru desfășurarea activităților educative.  Pe durata școlilor de vară, elevii vor fi monitorizați în permanență de cadre didactice și studenți supraveghetori. 

Mai multe informații despre școli de vară ROSE organizate la UAIC sunt publicate la adresa: https://www.uaic.ro/studii/scoli-de-vara/scoli-de-vara-rose-2022/

Exit mobile version