Descoperire șocantă la Sighetu Marmației, unde cadavrul unui copil de 14 ani a fost găsit de polițiști într-un sac din plastic, într-o anexă a locuinței tatălui său. Alarma a fost dată după ce un vecin nu l-a mai văzut pe băiat de ceva vreme.
„Aseară, 23 mai, la ora 21.09, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că nu a mai văzut de mai multă vreme un tânăr din vecini și bănuiește că i s-ar fi întâmplat ceva. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor, într-o anexă a unui imobil de pe strada Câmpu Negru din municipiu, au găsit într-un sac de plastic, cadavrul unui minor de 14 ani. Corpul neînsuflețit al minorului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat IJP Maramureș pentru sursa citată.
Polițiștii au mai spus că tatăl băiatului a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației pentru o expertiză psihiatrică.
sursă: digi24.ro