În perioada 06.06-01.07.2022 se va organiza la nivelul unității cursul de prim ajutor medical calificat destinat pompierilor profesioniști. În această serie de pregătire sunt disponibile 2 locuri destinate voluntarilor. Menționăm că această activitate necesită prezența obligatorie în zilele de luni – vineri între orele 8.00 – 16.00 și este destinată exclusiv voluntarilor care au parcurs cursul de o săptămână de prim ajutor de bază.
Candidații vor fi selectați în funcție de trei note care vor avea următoarea pondere:
- prima notă se va stabili în funcție de numărul orelor de voluntariat al candidatului. Pentru stabilirea acesteia se va nota cu 6 numărul de ore minim din rândul candidaților și cu 10 numărul maxim de ore de voluntariat din rândul acestora. Ulterior se va alege jumătatea intervalului dintre numărul maxim și cel minim de ore ale candidaților si acestei valori îi va corespunde nota 8. Identic se va afla numărul de ore corespunzător notelor 7 și respectiv 9. După stabilirea acestor valori, fiecare candidat va primi nota corespunzătoare valorii de care este cel mai apropiat. Această notă va avea o pondere de 20%.
- a doua notă se va stabili după susținerea unui test grilă și se va lua în considerare nota cea mai mare obținută de candidați. Această notă va avea o pondere de 30%.
- a treia notă va fi nota finală de la absolvirea Cursului de prim ajutor de bază. Această notă va avea o pondere de 50%.
Înscrierile se vor face la adresa de e-mail: isujiasi@gmail.com până cel târziu la data de 27.05.2022, iar selecția voluntarilor înscriși se va desfășura la sediul inspectoratului în data de 31.05.2022 orele 12.00.
sursă: isujis.ro