Est News

În București, vacanța școlară „mobilă” din februarie 2023, fixată pentru ultima săptămână din lună

Vacanța din februarie 2023, stabilită de fiecare inspectorat școlar în parte, în interiorul celei de-a doua luni din an, a fost anunțată de ISMB pentru perioada 20-26 februarie, potrivit unei decizii obținute de Edupedu.ro.

„În anul școlar 2022-2023 vacanța școlară la nivelul unităților de învățământ din București este programată în perioada 20.02.2023-26.02.2023”, potrivit documentului.

Astfel, pentru București, structura anului școlar 2022-2023 este următoarea:

cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
vacanța de toamnă: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
vacanța de Crăciun: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 17 februarie 2023;
vacanța din februarie: 20—26 februarie 2023;
cursuri: de luni, 27 februarie 2023, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanța de Paște: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

Exit mobile version