Est News

Vasile Pavăl, mesaj către absolvenții de liceu: Vă voi aștepta mereu, cu aceeași bucurie, să reveniți la Vaslui

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a participat la „Ziua Absolventului”, manifestare la care au participat peste 1.200 de absolvenți de liceu. În cadrul evenimentului au fost prezentați șefii de promoție de la cele șase licee din municipiul Vaslui, care au predat cheia liceului șefilor de promoție de la clasele a XI-a. Alături de liceeni s-a aflat corala „Fantasia”, care a intonat, în deschiderea evenimentului, imnul de stat al României, urmat de „Gaudeamus”.

Ne reîntâlnim – conform tradiției (nefericit întrerupte în ultimii ani) – în miezul emblematic al Vasluiului, sub chipul înnegurat de vremi al marelui Ștefan, pentru a marca așa cum se cuvine acest moment aflat sub semnul adolescenței și al speranței. Bucuria și tristețea unui final se îngemănează cu privirile pline de azurul zilei de mâine, prima zi a unui drum, cel al împlinirii, al experienței de viață. Sărbătoarea acestei zile este, de bună seamă, nu numai a voastră, dragi absolvenți, ci și a tuturor celor care v-au fost alături în toți acești ani – dascăli și părinți – cu grija și zbaterea lor pentru voi și pentru devenirea voastră. Să nu pregetați în a le dărui întotdeauna gândul vostru încărcat de iubire și recunoștință. Atingerea lor s-a dorit a fi, în fiecare clipă, aripă protectoare întru știință de carte, educație aleasă și zidire temeinică și cu folos. Sunteți copiii noștri; ne-ați făcut mândri și știm că veți reinventa mândria de mâine cu forța, cu credința și cu speranța voastră de a izbândi. În final, vă spun doar atât: să credeți în voi și în forțele voastre! Vă voi aștepta  mereu, cu aceeași bucurie, să reveniți la Vaslui, orașul în care v-ați născut și v-ați format”, a spus Vasile Pavăl.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

                                                                    

 

Exit mobile version