Est News

Statul român cumpără fabrica de zahăr din Luduș

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut joi o nouă întâlnire cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş.

„Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului”, a declarat ministrul Agriculturii, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în faţa ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

Exit mobile version