Est News

Concert de excepție al Filarmonicii din Iași la Vaslui

În această seară, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, s-a numărat printre spectatorii prezenți la concertul susţinut de orchestra simfonică şi corul “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii din Iași.
Spectacolul, mutat în Casa de Cultură ”Constantin Tănase”, din cauza vremii nefavorabile, a strâns sute de vasluieni, dornici să bucure de muzica lui Verdi, Strauss sau Puccini.
Marii compozitori au fost mai actuali ca niciodată, graţie virtuozităţii muzicale a Filarmonicii din Iaşi, care a reînviat tradiţia ca o dată pe an, în luna florilor, să susţină un concert la Vaslui.
„Am participat la un spectacol de gală. Împreună cu Rotary Club am reînviat acest eveniment, fiindcă faimoasa Filarmonică de la Iaşi a devenit un prieten al vasluienilor și de fiecare dată ne umple inimile de bucurie, Ca atare, toţi cei prezenți au apreciat evenimentul, dovadă fiind aplauzele îndelungi de la final”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Manifestarea a vizat şi premierea celor mai buni elevi vasluieni, cu rezultate remarcabile la olimpiadele naţionale.
Exit mobile version