Est News

Analiza și aprobarea Programului Operațional Regional Nord-Est 2021—2027 pe agenda Comisiei Europene

ADR Nord-Est a transmis oficial, în data de 30 mai 2022, Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 către Comisia Europeană prin intermediul Sistemului Informatic pentru Managementul Fondurilor la nivelul Uniunii Europene. Demersul a fost precedat de avizarea Programului printr-un Memorandum în cadrul ședinței de Guvern, tot în data de 30 mai 2022.

 

Este prima variantă formală a Programului transmisă în calitate de Autoritate de Management la nivelul regiunii Nord-Est și cea care va sta la baza negocierilor cu serviciile de specialitate din cadrul Comisiei Europene.

 

Programul oferă oportunitatea unor finanțări în valoare de 1,75 miliarde euro, din care 1,45 miliarde euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și va fi implementat în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

 

Printre grupurile țintă vizate de POR Nord-Est 2021-2027 se numără întreprinderile, universitățile, clusterele, incubatoarele, acceleratoarele, organizații de cercetare dezvoltare, instituțiile publice locale, centrale, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), etc.

 

Programul Operaţional Regional Nord-Est 2021-2027 este structurat pe 8 priorități, cu alocări financiare dedicate, după cum urmează:

 

  1. Nord-Est – o regiune mai competitivă, mai inovativă – 420,07 mil euro
  2. Nord-Est – o regiune mai digitalizată – 101,11 mil euro
  3. Nord-Est – o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 341,98 mil euro
  4. Nord-Est – o regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 277,31 mil euro
  5. Nord-Est – o regiune mai accesibilă – 182,16 mil euro
  6. Nord-Est – o regiune educată – 192,10 mil euro
  7. Nord-Est – o regiune mai atractivă – 120,41 mil euro
  8. Asistență tehnică – 74,23 mil euro

 

„Iată că după o experiență de planificare de 20 de ani deprinsă în elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională, a venit momentul în care ADR Nord-Est a transmis în calitate de Autoritate de Management primul document de programare realizat eminamente cu resurse proprii, POR Nord-Est 2021-2027. Consultările informale cu serviciile de specialitate ale Comisiei Europene ne-au ajutat foarte mult în îmbunătățirea permanentă a documentului, motiv pentru care ne considerăm pregătiți pentru procesul de negociere ce va uma. Firește că acesta este doar un moment simbolic, dar aș spune mult așteptat de colaboratorii noștri care știu că noul drum al dezvoltării regionale în formulă descentralizată abia începe. Eforturile noastre se vor intensifica în următoarea perioadă pentru finalizarea sistemului de management și control, elaborarea documentelor suport pentru accesarea finanțărilor și, mai ales, pregătirea potențialilor solicitanți și viitori beneficiari”, declară Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

 

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 poate fi consultat pe paginile www.adrnordest.ro și www.inforegionordest.ro.

Exit mobile version