Est News

Studiu World Vision România. Unul din zece copii români din mediul rural nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ

Studiul “Bunăstarea Copilului din Mediul Rural” a fost realizat de filiala din România a organizației umanitare World Vision în perioada aprilie – mai 2022, pe trei eșantioane reprezentative – adulți (1.747 de respondenți), adolescenți (1.120 de respondenți) și copii cu vârsta specifică școlii primare (1.232 de respondenți).

În ceea ce privește educația și situația socială a minorilor, cercetarea arată că, la noi în țară, unul din zece copii din mediul rural nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ. Totodată, 2 din 10 minori spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare. Un sfert din copii spun că elevii care provin din familii sărace sunt discriminați, în timp ce 2 din 10 minori spun că violența este prezentă uneori sau chiar frecvent în școala lor.

Alte rezultate ale studiului, cu privire la situația minorilor din mediul rural: 

În ceea ce privește adolescenții din mediul rural, 14% dintre aceștia se duc frecvent sau întotdeauna la culcare nemâncați, iar pentru 9% dintre ei acest lucru este ceva obișnuit. Totodată, 30% se simt expuși unor riscuri în comunitate (cel mai frecvent menționat motiv fiind violențele comise de persoane în stare de ebrietate), iar 25% spun că nu ar apela la autorități dacă ar fi victima unor violențe (aproximativ o treime dintre aceștia afirmă că se tem că nu vor fi crezuți). 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie, iar 46% dintre aceștia acuză oboseală din cauza faptului că muncesc.

De asemenea, 88% dintre adulţii din mediul rural au absolvit cel mult o școală postliceală, în timp ce doar 4 din 10 adulți din mediul rural au promovat examenul de Bacalaureat. 8% dintre românii de la ţară au ales să întrerupă școala temporar sau definitiv pentru unul sau mai mulţi copii, pentru a face faţă cheltuielilor, iar 1 din 10 respondenţi au prietene sau cunoştinţe minore care au devenit mame în ultimul an.

Exit mobile version