O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marți, 31 mai, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Iași-Milano (Italia), a unui nou-născut aflat în stare gravă, cu malformații cardiace.
Echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialiști din cadrul SMURD și ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacientului de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu ambulanța SMURD.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian către Iași în jurul orei 10.00, iar de pe Aeroportul din Iași către Milano, în jurul orei 11:00.