Est News

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului

Potrivit credinţei ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, se sărbătoreşte Înălţarea Domnului. Se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul de Înălţarea Domnului este “Hristos S-a înălţat! – Adevărat S-a Înălţat!”. Creştinii ortodocşi se salută cu „Hristos S-a Înălţat!” timp de zece zile – din joia Înălţării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

În acest an, Paştele Ortodox a fost sărbătorit în 24 aprilie 2022. La 40 de zile este marea sărbătoare a Înălţării Domnului din 2022, în 2 iunie. Data sărbătorii nu este fixă, dar anual este marcată într-o zi de joi.

Tradiții de Înălțarea Domnului

Superstiţioşii nu dau nimic și în special sare și foc din casă în această zi, căci cred că vor avea parte de pagubă, ceartă şi de inimă rea. Nu se seamănă culturile, căci nu vor da rod. Lumea se încinge la brâu cu frunze de nuc, ca și Iisus, ca să nu aibă dureri de șale, și bat vitele cu leuştean, ca să se îngraşe. În unele zone ale țării, încă se mai păstrează tradiţia Moşilor de Ispas. Acum se dă de pomană pentru morţi, se împodobesc mormintele şi casele cu ramuri de paltin, iar ferestrele cu leuştean.

Este ultima zi din an în care se mai vopsescc şi se împart ouă roşii și se mai coc păști. Salutul credincioșilor este „Hristos s-a înălța”’, iar răspunsul „Adevărat S-a înălţat!’. O altă credinţă populară spune că cel ce moare de Înălţare ajunge direct în Rai. Lumea se încinge la brâu cu frunze de nuc, ca și Iisus, ca să nu aibă dureri de șale, și bat vitele cu leuştean, ca să se îngraşe.

Exit mobile version