Est News

Violent cu fosta concubină! Bărbatul din Vaslui a fost reținut de polițiști pentru vătămare corporală și violare de domiciliu

Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au reținut un bărbat de 24 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și violare de domiciliu.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și violare de domiciliu, la data de 31 mai 2022, în municipiul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, în data de 31 mai 2022, la ora 21:45, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință în care se afla fosta concubină, o femeie în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vaslui, și ar fi agresat-o, lovind-o cu un corp contondent.

Victima a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, viața fiindu-i pusă în primejdie.

În data de 1 iunie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de persoana bănuită a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Exit mobile version