Est News

Permis de conducere fals similar celor emise de autorităţile din Republica Moldova, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere similar celor emise de autorităţile din R. Moldova, fals.

În data de 02 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz,un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani.

În timpul efectuării controlului documentelor, în port documentul bărbatului a fost observat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră a fost un cadou primit în anul 2020, pe când se afla la muncă în Israel, de la prietenii prezenţi la petrecerea organizată cu prilejul zilei sale de naştere.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Exit mobile version