Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a precizat că nu s-a renunțat la proiectul privind construcția unui heliport. Însă, această investiție nu va mai fi realizată în cadrul proiectului de extindere a al Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
„Noi nu am spus că vom renunța la construcția heliportului. Nu îl mai facem în proiectul acesta cu UPU. Căutăm o soluție de amplasare a heliportului , dar nu din bugetul alocat pentru UPU. Trebuie să găsim o locație pentru heliport, pentru că în incinta SJU Vaslui nu s-au primit autorizațiile corespunzătoare la vremea respectivă pentru heliport. Trebuie să găsim o locație”, a precizat Dumitru Buzatu.
Lucările la extinderea UPU au început, iar valoarea investiției este de 13,3 milioane de lei. Se va construi un corp nou de clădire și unitatea va fi dotată cu 84 de aparate medicale.
Actualele spații ale UPU sunt insuficiente, iar prin extinderea unității cu un corp nou de clădire modernă se urmărește asigurarea confortului atât pentru personalul medical, dar mai ales pentru pacienți. Practic, investiția se va concretiza în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, dar și reducerea timpilor de așteptare a pacienților.
Contractul de finanțare prin POR 2014-2020 a fost semnat în luna martie 2019, iar valoarea totală a proiectului este de 13.321.989 lei, din care 6.369.179 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este începând cu data de 13 martie 2019 până la data de 31 mai 2023.
Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui. Printre beneficiari se mai numără și cele 101 persoane care lucrează la UPU, precum și paramedicii care muncesc pe autospecialele de terapie intensivă.
(Dănuț CIOBANU)