Est News

100 de studenți militari români și străini se vor pregăti timp de două luni la bordul navei-școală „Mircea”

Nava-școală „Mircea” a plecat din portul militar Constanța în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din acest an, marș dedicat aniversării a 150 de ani de învățământ românesc de marină.
La bordul navei se află 92 de studenți din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și opt studenți străini de la academiile navale din Marea Britanie, Polonia, Bulgaria și Statele Unite ale Americii.
Marșul va avea o durată de 54 de zile, timp în care velierul, simbol al Marinei Militare Române, va acosta în porturile Augusta și Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta), Alexandria (Egipt).
Pregătirea tinerilor cadeți la bordul navei-școală „Mircea” are ca scop formarea deprinderilor specifice în profilul profesional al studenților prin executarea de roluri și atribuții specifice la bordul navei, sub îndrumarea cadrelor didactice și a instructorilor din Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
Velierul își va asuma și misiunea de reprezentare și de promovare a tradițiilor marinărești ale Forțelor Navale Române, participând la „Regata Iacobus” în porturile Genova (Italia) și Valencia (Spania).
Nava-școala „Mircea” va reveni în portul militar Constanța la 30 iulie 2022.
Exit mobile version