Est News

400 de solicitări la „112” de Sărbătoarea Rusaliilor! Amenzi de peste 150.000 de lei și 30 de permise de conducere reținute

Poliţiştii vasluieni, au acționat în acest sfârșit de săptămână pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Sărbătoarea Rusaliilor.

La activitățile desfășurate în perioada 10 – 12 iunie a.c., au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, care au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau care conduc autoturismul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În această minivacanță, în urma acțiunilor și controalelor efectuate, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  peste 150.000 de lei, au reținut 30 permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost înregistrate 90 de infracțiuni, dintre care 6 la regimul circulației rutiere.

Prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență, în această perioadă au fost înregistrate peste 400 de solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.

De asemenea, în acest sfârșit de săptămână, polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui au desfășurat activități informativ-preventive pe linia consumului de droguri și substanțe interzise, activități la care au participat zeci de tineri si de adulți.

 

Exit mobile version