Est News

Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil pentru acesta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 09 iunie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul  nu deţine  permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv,la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Exit mobile version