Est News

Polițiștii hușeni au reținut un bărbat din județul Timiș, care avea suspendat dreptul de a conduce

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat de 24 de ani, din comuna Dumbrăvița, județul Timiș, care a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce și a refuzat să furnizeze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de 12/13 iunie 2022, ora 00:35, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși, sprijinită de polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244K, în localitatea Vinețești, comuna Oltenești, județul Vaslui, a oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Satu Mare, condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Timiș. La momentul depistării, bărbatul ar fi prezentat, pentru control, permisul de conducere al fratelui său, încercând să inducă în eroare polițiștii.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice întrucât în data de 11 iunie 2022 a fost depistat, în municipiul Vaslui, conducând sub influența alcoolului (0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat), permisul de conducere fiindu-i reținut.

Totodată, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat recoltarea acestora.

În aceeași zi, 13 iunie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

În cursul zilei de 14 iunie 2022, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și ”falsul privind identitatea”.

 

Exit mobile version