Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a întâlnit în această dimineață cu președintele Klaus Iohannis la Baza Aeriană NATO 57 Mihail Kogălniceanu din Constanța, unde se află aproximativ 500 de militari francezi. După primirea oficială a liderului francez, vor avea loc convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat, după care va urma o întâlnire cu soldații dislocați în bază. Întrevederea se va încheia cu declarații comune de presă din partea celor doi președinți.
Potrivit Administrației Prezidențiale a României, cei doi șefi de stat vor discuta despre consolidarea Parteneriatului Strategic româno-francez, precum și despre aderarea României la spațiul Schengen și evoluția situației de securitate la granițele UE, în contextul războiului din Ucraina.
Marți seara, Macron, alături de ministrul de Externe, Catherine Colonna și de ministrul Apărării, Sebastian Lecornu, a fost întâmpinat la aterizare de premierul României, Nicolae Ciucă. “Războiul este o realitate în Ucraina. Este la porțile României și amenință întregul nostru continent. La granițele Uniunii Europene, pentru a preveni orice tentativă de destabilizare și agresiune împotriva Europei, angajamentul forțelor noastre armate este fundamental“, a scris liderul francez pe pagina sa de Twitter, la scurt timp după sosirea la baza militară din Kogălniceanu.